UPDATE 30.01.2025: La data de 28.01.2025, cu o rapiditate suprinzătoare, Înalta Curte de Casație și Justiție a motivat Decizia comentată mai jos, aceasta fiind totodată și publicată în Partea I a Monitorului Oficial al României nr. 70/28.01.2025.
În esență, motivarea Înaltei Curți este în sensul că nu este suficientă prezența în sânge a substanței psihoactive, dar nici nu este necesar ca aceasta să fi afectat în mod concret capacitatea de a conduce a autorului faptei. Practic, motivarea se situează între interpretările date mai jos cu ocazia analizei minutei Deciziei.
Pentru a concluziona astfel, Instanța supremă a analizat pe de-o parte sensul gramatical al noțiunii de “influență” (“acţiune exercitată asupra unui lucru sau asupra unei fiinţe, putând duce la schimbarea lor”), iar pe de altă parte punctul de vedere al INML conform căruia:
a) Pe timpul cât substanţa activă se află în sânge, se află totodată şi în creier, determinând direct starea de a fi sub influenţă, respectiv starea în care sunt influenţate funcţiile psihice, senzoriale şi neuromotorii ale persoanei;
b) Pe timpul cât substanţa activă nu se mai află în sânge dar în sânge se află metaboliţii activi ai substanţei într-o concentraţie egală sau mai mare cu limita cut-off, este determinată starea de a fi sub influenţă, respectiv starea în care sunt influenţate funcţiile psihice, senzoriale şi neuromotorii ale persoanei;
c) Pe timpul cât substanţa activă nu se mai află în sânge dar în sânge se află metaboliţii activi ai substanţei într-o concentraţie inferioară limitei cut-off, se apreciază că persoana respectivă nu se mai află în starea de a fi sub influenţa substanţelor psihoactive, aspect care întruneşte un consens ştiinţific şi medico-legal european şi internaţional (EMCDDA, European Monitoring Centre for Drugs and Drugs Addiction);
d) Pe timpul cât substanţa activă şi metaboliţii săi nu se mai află în sânge dar substanţa încă se mai află în corpul acelei persoane prin metaboliţi activi şi/sau inactivi în diferite căi de eliminare (urină, fir de păr), se apreciază, într-un consens ştiinţific şi medico-legal, că persoana respectivă nu se mai află în starea de a fi sub influenţa substanţelor psihoactive, întrucât în creier, unde se exercită efectele psihoactive, nu se mai află substanţa;
Deosebit de importantă este susținerea cuprinsă în paragraful nr. 147 Decizie, conform căreia “textul de lege nu impune cerinţa ca substanţele psihoactive consumate să producă în mod obligatoriu şi o schimbare concretă în comportamentul persoanei, prin dovedirea afectării capacităţii acesteia de a conduce autovehicule pe drumurile publice, ci este necesar doar ca acestea să aibă aptitudinea de a produce o atare schimbare. “.
Pe cale de consecință, pentru a ca fapta prevăzută de art. 336 alin. (2) Cod Penal să fie tipică este nevoie să se dovedească (pe baza de probe științifice – ex. expertiză medico-legală) faptul că:
(1) În sângele (și, eventual, și în urina) se regăsește o substanță psihoactivă sau metaboliți activi ai acesteia și
(2) Concentrația identificată este suficientă pentru a putea influența capacitatea de a conduce a autorului faptei (adică o concentrație mai mare sau egală decât limita de cut-off – adică limita de detecție).
Per a contrario, în situațiile în care:
(1) Substanța psihoactivă și/sau metaboliții săi se regăsesc exclusiv în proba biologică de urină; sau
(2) În sângele conducătorului auto se regăsesc metaboliți activi ai substanței psihoactive, într-o concentrație sub limita de cut-off (limita de detecție),
Persoana nu se află sub influența acelei substanțe psihoactive, motiv pentru care nu se va putea reține săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) Cod Penal.
Articolul în starea inițială, anterioară motivării Deciziei:
Prin Decizia nr. 25/2025 pronunțată la data de 27.01.2025 de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța supremă a statuat că:
„În cazul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea condiției esențiale atașată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive, este necesar să se constate atât prezența în probele biologice a substanței psihoactive, cât și aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacității de a conduce a autorului faptei”.
Pentru a ajunge la pronunțarea acestei Decizii, Înalta Curte a fost sesizată anterior de către Curtea de Apel Cluj și Curtea de Apel Brașov cu următoarele întrebări:
- „În cazul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea cerinței esențiale preexistente ca inculpatul să se fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive este suficient să se constate prezența în probele biologice a substanței psihoactive, indiferent de concentrația acesteia, influența asupra capacității de a conduce fiind prezumată absolut ori dacă această prezumție este una relativă, putând fi combătută prin mijloace de probă științifice potrivit cărora, în ciuda prezenței substanțelor psihoactive într-o concentrație minimală, persoana nu se află sub influența substanțelor psihoactive, cu afectarea capacității de a conduce autovehicule pe drumurile publice?”
- “Dacă dispoziția «aflată sub influența unor substanțe psihoactive», din cuprinsul infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal se referă la o persoană care a consumat substanțe psihoactive sau la o persoană a cărei capacitate de a conduce un vehicul (pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere) este alterată în urma consumului de substanțe psihoactive?”
La momentul redactării prezentului articol, Decizia Înaltei Curți nu era motivată, fiind disponibilă doar minuta acesteia (soluția) — redată mai sus.
Cu toate acestea, presa și rețelele sociale au fost inundate de opinii și titluri bombastice precum “Înalta Curte de Casație și Justiție introduce un «prag» pentru conducerea sub influența substanțelor psihoactive”, “liber cu droguri la volan”, “polițiștii sunt legați de mâini” ș.a. — dar care nu sunt ancorate în informațiile disponibile momentan și care sunt reprezentate de minuta Deciziei ICCJ.
Astfel, instanța supremă (în contradicție cu cele statuate anterior prin Decizii similare, precum și în contradicție cu cele statuate prin Decizii ale Curții Constituționale a României), a stabilit că pentru a fi incidentă infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (2) Cod Penal nu este suficient să se constate prezența în probele biologice (sânge/urină) a substanței psihoactive, ci în plus este necesar să se constate și aptitudinea acesteia (a substanței – n.n) de a putea determina afectarea capacității de a conduce a autorului faptei.
Această condiție nou introdusă este susceptibilă de interpretări diferite — aspect ce se impune a fi clarificat prin motivarea Deciziei în vederea aplicării corecte a acesteia.
O primă interpretare ce poate fi dată soluției și care poate părea corectă printr-o interpretare gramaticală este aceea că este irelevantă concentrația de substanță prezentă în probele biologice, fiind relevantă exclusiv aptitudinea substanței de a putea determina afectarea capacității de a conduce prin raportare la efectele acesteia.
Având în vedere faptul că în discuție sunt substanțe psihoactive, definite de către Organizația Mondială a Sănătății ca fiind “orice substanţă care introdusă în organism îi modifică acestuia percepţia, comportamentul, funcţiile motrice sau cognitive”, se poate ajunge relativ ușor la concluzia că toate sau majoritatea covârșitoare a substanțelor au aptitudinea de a putea determina afectarea capacității de a conduce.
Opinez în sensul că o atare interpretare care ar considera irelevantă concentrația și ar presupune că orice substanță psihoactivă afectează în mod automat capacitatea de a conduce ar echivala cu o prezumție absolută de incapacitate este eronată întrucât nu este conformă cu raționamentul instanței supreme — care a admis o sesizare având la bază tocmai această problematică a prezumției absolute de incapacitate.
În acest context este relevant de menționat și faptul că în conformitate cu prevederile Deciziei nr. 48/2021 pronunțată tot de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul ICCJ și publicată în Monitorul Oficial al României nr. 698/14.07.2021, “folosirea sintagmei «substanţe psihoactive» din cuprinsul normei de incriminare a art. 336 alin. (2) din Codul penal include, pe lângă categoria de substanţe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, şi substanţele prevăzute în conţinutul Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare.”.
O a doua interpretare ce poate fi dată soluției este aceea că prezintă relevanță atât natura substanței, cât și concentrația acesteia în probele biologice ale conducătorului auto — iar prin prisma acestor elemente să se determine dacă, în concret, capacitatea acestuia de a conduce era afectată (adică dacă se afla propriu-zis sub influența substanțelor identificate în probele biologice).
O astfel de interpretare, pe care o consider corectă, ar asigura o aplicare individualizată și echitabilă a normei juridice, evitând atât sancționarea automată a conducătorilor auto doar pe baza prezenței substanței în organism. Prin luarea în considerare atât a naturii substanței, cât și a concentrației în care aceasta este prezentă, se poate realiza o evaluare obiectivă a influenței asupra capacității de a conduce.
Această abordare este în concordanță cu principiile de legalitate și proporționalitate, permițând diferențierea între situațiile în care o substanță este prezentă într-o cantitate nesemnificativă (sau inactivă), fără efect psihoactiv concret, și cele în care concentrația depășește un prag capabil să altereze capacitatea și reflexele conducătorului auto, fiind cunoscut faptul că substanțele psihoactive rămân detectabile în probele biologice pentru o durată mult mai îndelungată decât subzistă efectele acestora.
Totodată, o asemenea interpretare ar fi mai aproape de logica aplicabilă în cazul alcoolului, unde nu simpla prezență, ci depășirea unui anumit prag al alcoolemiei este determinantă pentru stabilirea influenței asupra conduitei rutiere și asupra încadrării comportamentului în sfera dreptului contravențional sau a dreptului penal.
Determinarea influenței asupra capacității de a conduce se va realiza, în principiu, prin întocmirea unui raport de expertiză medico-legală ce va avea în vedere buletinele de analiză toxicologică întocmite în cauză — în care este esențial să se regăsească tipul de substanță identificată și concentrația acesteia. În plus, un alt element ce poate fi luat în considerare la analizarea influenței asupra capacității de conduce este fișa de examen clinic întocmită cu ocazia recoltării probelor biologice în unitatea spitalicească și în conținutul căreia se inserează aspectele constatate de un medic vizând: atitudinea, comportamentul, comunicarea, orientarea, prezența/absența tulburărilor de echilibru, coordonare/incoordonare motorie, examen ocular (pupilă, reflex fotomotor, reflex de acomodare etc.) și prin care se concluzionează dacă s-au constatat sau nu elemente clinice sugestive consecutive consumului recent de substanțe psihoactive.
În sprijinul acestei opinii — pe care o consider corectă — este și împrejurarea că magistrații Înaltei Curți și-au însușit practic raportul întocmit în cauză de magistratul-raportor, raport care a avut la bază inclusiv opinia Institutului Național de Medicină Legală conform căreia “simpla prezență în organism a unor substanțe psihoactive nu înseamnă și că este afectată capacitatea de a conduce”.
Decizia este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală, publicare ce va avea loc abia ulterior motivării acesteia.
Decizia se va aplica inclusiv proceselor aflate pe rol și dosarelor penale aflate în instrumentare la momentul publicării acesteia și nu doar a celor deschise ulterior acestui moment.
În concluzie, prin Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu a fost introdus un veritabil “prag” pentru conducerea sub influența substanțelor stupefiante, însă a fost clarificat textul legal de incriminare în sensul că simpla prezență a substanței psihoactive în probele biologice nu reprezintă automat faptul că persoana în cauză se află sub influența acelei substanțe, ci această stare trebuie dovedită științific prin mijloace de probă suplimentare.